De ce telefoanele inteligente nu pot face fotografii de fundal neclare

Realizarea unei fotografii cu un subiect clar și un fundal estompat, similară celei ilustrate mai sus, este o provocare pentru smartphone-uri, cel puțin fără a recurge la trucuri digitale. Această dificultate provine din diferențele fundamentale dintre camerele smartphone-urilor și cele ale aparatelor foto dedicate, mai mari. Să explorăm această problemă mai în detaliu.

De ce este râvnit fundalul neclar în fotografii?

Observă, un fundal estompat! Sigur a fost realizată de un profesionist!

Unul dintre semnele distinctive ale unei fotografii de calitate superioară este un fundal neclar, efect cunoscut sub numele de „bokeh”, un termen elegant pentru a descrie calitatea neclarității. Acest efect este frecvent întâlnit în fotografiile sportive, portrete impresionante, fotografii de nuntă, scene de stradă, dar și în videoclipurile artistice de pe YouTube.

Cu toate că este adevărat că un fundal neclar este caracteristic anumitor genuri fotografice, el este adesea mai degrabă un compromis acceptat, decât un efect dorit în sine. În anumite circumstanțe, fotografii sunt forțați să aibă un fundal neclar și depun eforturi pentru a-l face cât mai plăcut posibil.

În fotografia sportivă, un fundal neclar poate ajuta la izolarea atletului de mulțime. Însă, viteza rapidă de expunere necesară pentru a surprinde acțiunea și obiectivele lungi folosite, determină fotografii de sport să utilizeze o diafragmă largă, care este responsabilă pentru neclaritatea fundalului. Ei sunt mai concentrați pe captarea acțiunii decât pe obținerea unui fundal perfect neclar.

În fotografia macro și de peisaj, situația este și mai complexă. Fotografii macro, apropiindu-se foarte mult de subiecți, adesea nu reușesc să focalizeze întreaga scenă. Imaginează-ți că încerci să fotografiezi o libelulă, dar doar ochii ei sunt clari!

Fotografii de peisaj, pe de altă parte, își doresc ca întreaga imagine să fie clară, de la câțiva centimetri în fața camerei până la orizontul îndepărtat, o provocare cu orice configurație. De aceea, ambele genuri de fotografie apelează uneori la tehnica „focus stacking”.

Focus stacking este o tehnică prin care sunt combinate mai multe fotografii, fiecare focalizată ușor diferit. Aceste tipuri de fotografi se străduiesc atât de mult să evite fundalul neclar, încât adaugă o oră sau două de lucru suplimentar!

Adâncimea câmpului și efectul de estompare

Adâncimea câmpului reprezintă porțiunea din planul focal care apare acceptabil de clară pentru privitor. Ea determină ce anume este focalizat sau nefocalizat într-o fotografie.

Într-o imagine cu o adâncime mică a câmpului, doar o porțiune foarte mică, de câțiva centimetri, din planul focal este clară. În portretul din stânga, de exemplu, doar ochii modelului sunt focalizați. În contrast, o imagine cu o adâncime mare a câmpului prezintă aproape totul clar. Acest lucru este evident în fotografia schiorului de mai sus, unde totul este focalizat, de la zăpadă din prim-plan, la schiorul din centru și munții din fundal.

Adâncimea câmpului este influențată de distanța focală a obiectivului, diafragma la care este setat, distanța dintre cameră și subiect, și dimensiunea senzorului camerei.

Această imagine a fost realizată la f/1.8.

Diafragma are cel mai direct și intuitiv impact asupra adâncimii câmpului. O deschidere mai largă a diafragmei va conduce la o adâncime de câmp mai mică. Invers, o diafragmă mai îngustă va genera o adâncime de câmp mai mare. Această relație rămâne valabilă, indiferent de alți factori.

Această imagine a fost realizată la f/5.6. Observați cât de mai clar este fundalul comparativ cu imaginea anterioară.

În general, cu cât un subiect pare mai mare în cadru, cu atât adâncimea câmpului va fi mai mică. Aceasta poate fi controlată apropiindu-ne de subiect (cum fac fotografii macro) sau folosind un teleobiectiv (specific fotografiei sportive).

Două fotografii realizate la aceeași deschidere, în care subiectul pare să aibă aceeași dimensiune, vor prezenta adâncimi de câmp similare, indiferent de distanța focală a obiectivului.

Când subiectul se află deasupra unui canal, nu contează dacă fotografiați la f/1.8.

Când vine vorba de dimensiunea senzorului, lucrurile se complică puțin. Un senzor mai mic reduce câmpul vizual și face ca subiecții să pară mai mari, ceea ce, în mod natural, reduce adâncimea câmpului. Cu toate acestea, modificarea distanței focale pentru a păstra dimensiunea subiectului în cadru anulează această reducere și, de fapt, mărește adâncimea câmpului.

Este un concept complex și contraintuitiv, dar ideea principală este că o fotografie realizată cu un senzor mai mic are o adâncime de câmp mai mare (și o neclaritate mai redusă) comparativ cu o fotografie similară realizată cu un senzor mai mare.

De ce smartphone-ul tău nu reușește să estompeze fundalul

Da… Nu prea.

Să analizăm configurația camerei unui iPhone 11 Pro. Acesta dispune de trei camere distincte:

  • O cameră de 13 mm, cu o deschidere fixă f/2.4, oferind un unghi ultra-larg.
  • O cameră de 26 mm, cu o deschidere fixă f/1.8, pentru un unghi larg.
  • O cameră de 52 mm, cu o deschidere fixă f/2.0, de tip teleobiectiv.

Din nefericire, aceste distanțe focale sunt, într-o oarecare măsură, înșelătoare. La 52 mm și f/2, ar trebui să fie relativ simplu să se obțină un fundal foarte neclar. Atunci, care este problema?

Ei bine, aceste valori reprezintă distanțe focale echivalente cu cele ale unui cadru întreg. Simplificat, acestea sunt distanțele focale ale obiectivului pe care le-ai folosi pe un DSLR profesional pentru a obține același câmp vizual. Distanțele focale reale sunt, în realitate, de 1,54 mm, 4,25 mm și 6 mm.

Senzorii de 1/2,55 și 1/3,4 inci ai iPhone 11 Pro sunt considerabil mai mici decât cei găsiți chiar și la un aparat foto compact de nivel mediu. Aceștia reprezintă o fracțiune din dimensiunea senzorului unei camere profesionale.

Folosind obiective cu distanțe focale extrem de scurte pentru a atinge câmpuri vizuale utile cu toate cele trei camere, iPhone-ul ajunge să aibă o adâncime mare de câmp, chiar dacă beneficiază de lentile largi cu deschidere fixă.

Acesta este cel mai estompat fundal pe care îl poate obține un iPhone.

În plus, dacă te apropii prea mult de subiect, distanța minimă de focalizare a obiectivelor devine o problemă. Acestea nu pot focaliza nimic la o distanță mai mică de câțiva centimetri, ceea ce înseamnă că nu poți obține un prim-plan eficient cu o adâncime mică a câmpului.

Utilitatea depășește dezavantajul

Deci, de ce este atât de dificil pentru producătorii de smartphone-uri să creeze camere care să ofere o adâncime mică a câmpului? Motivul principal este că nu ar avea prea multă utilitate în practică.

Teoretic, o cameră cu un obiectiv periscopic și un senzor mai mare ar putea atinge acest obiectiv. Însă, o astfel de cameră ar presupune compromisuri semnificative și, în general, nu ar fi la fel de utilă pentru majoritatea fotografiilor pe care utilizatorii le realizează cu smartphone-urile lor.

Menținând o adâncime mare a câmpului (și simulând neclaritatea atunci când este necesar), camerele smartphone-urilor rămân incredibil de utile și versatile pentru o gamă largă de aplicații fotografice.