Programul european ambițios ExoMars, o piatră de temelie a explorării spațiului cosmic profund la nivel internațional, se confruntă cu o incertitudine reînnoită, pe măsură ce ajustările bugetare propuse în Statele Unite amenință parteneriatele critice. Concepută inițial pentru a căuta semne de viață trecută adânc sub suprafața marțiană, traiectoria misiunii a fost marcată de provocări geopolitice și financiare. Cel mai recent obstacol provine din potențiale reduceri ale bugetului NASA, ce ar putea obliga Agenția Spațială Europeană (ESA) să-și asume dezvoltarea unor tehnologii avansate așteptate inițial de la omologul său american, împingând potențial lansarea mult așteptată a roverului Rosalind Franklin dincolo de termenul său țintă din 2028.
O istorie a alianțelor în schimbare
Demersul Europei de a-și ateriza primul rover pe Marte a fost caracterizat de o istorie complexă de colaborare. Proiectul, inițiat la începutul anilor 2000, a prevăzut inițial NASA ca partener principal. Totuși, această alianță a fost perturbată în 2012, când administrația Obama a retras finanțarea pentru proiectul ExoMars. Roscosmos din Rusia a intervenit ulterior, angajându-se să furnizeze componente esențiale, inclusiv un vehicul de lansare și un modul de aterizare.
Acest parteneriat revizuit, după ce a suportat mai multe întârzieri și depășiri de costuri, stabiliseră în cele din urmă o dată țintă de lansare pentru septembrie 2022. Totuși, peisajul geopolitic s-a schimbat dramatic odată cu invazia Rusiei în Ucraina din 2022, ducând la încetarea cooperării cu Roscosmos. NASA s-a reangajat în 2024, oferind sprijin crucial pentru a ajuta ESA să respecte o fereastră de lansare în 2028. Cu toate acestea, reducerile bugetare propuse sub administrația președintelui Donald Trump aruncă acum o umbră asupra angajamentului reînnoit al NASA, forțând Europa să navigheze potențial această misiune complexă în mod independent.
Lacune tehnologice critice
Miezul provocării actuale constă în dependența Europei de NASA pentru mai multe tehnologii cheie. Acestea includ un vehicul de lansare dedicat, un sistem de propulsie vital pentru încetinirea modulului de aterizare ExoMars în timpul coborârii sale și încălzitoare radioizotopice esențiale pentru supraviețuirea roverului în timpul nopților marțiene geroase. Dezvoltarea europeană de înlocuitori complet maturi pentru aceste sisteme rămâne incompletă, ceea ce îi determină pe cunoscători să-și exprime scepticismul cu privire la pregătirea lor pentru o lansare în 2028. Deși capacitățile tehnice de a dezvolta aceste elemente există în Europa, calendarul accelerat necesar pentru hardware-ul pregătit de zbor până în 2028 prezintă un obstacol semnificativ.
Surse familiare cu progresul misiunii sugerează că o întârziere dincolo de 2030 este tot mai probabilă. O astfel de amânare are implicații suplimentare dincolo de simpla programare. Alinierea optimă dintre Pământ și Marte, care are loc aproximativ la fiecare doi ani, variază ca distanță. O lansare în 2031, de exemplu, ar necesita cerințe diferite de abordare, intrare, coborâre și aterizare pentru situl de aterizare ales, complicând potențial parametrii misiunii și impunând reproiectări substanțiale.
Promisiunea științifică unică și angajamentele financiare
Numit după chimista britanică Rosalind Franklin, roverul ExoMars oferă o propunere științifică distinctivă. Este echipat cu o foreză de 6 picioare (2 metri), permițându-i să pătrundă mult mai adânc în subsolul marțian decât misiunile existente, cum ar fi roverul Perseverance al NASA. Această capacitate este critică deoarece atmosfera subțire a lui Marte oferă o protecție minimă împotriva radiațiilor solare, care ar fi eradicat probabil orice organisme de la suprafață de-a lungul eonilor. Prin urmare, orice urme de viață trecută sau prezentă ar fi cel mai plauzibil conservate mai adânc în crusta planetei.
Recunoscând importanța strategică a misiunii și investiția substanțială deja realizată, consiliul statelor membre ESA a alocat 360 de milioane de euro (417 milioane de dolari) în noiembrie 2022 misiunii ExoMars blocate. La începutul acestui an, încă 150 de milioane de euro au fost direcționate către Airbus pentru construirea unei noi platforme de aterizare. Deși Europa nu dispune în prezent de o rachetă dedicată capabilă să trimită o navă spațială pe Marte, o configurație mai puternică a rachetei Ariane 6 ar putea găzdui potențial sarcina utilă cu anumite modificări.
Implicații mai largi și perspective de viitor
Reducțiile bugetare propuse ale NASA au efecte de undă dincolo de ExoMars, afectând potențial alte 19 misiuni științifice ale ESA. Proiectele de dezvoltare aflate în stadiu incipient, inclusiv detectorul de unde gravitaționale Laser Interferometer Space Antenna (LISA), orbiterul Venus EnVision și telescopul spațial cu raze X NewAthena, se numără printre cele mai afectate. Acest lucru subliniază interconexiunea complexă a colaborării spațiale internaționale și vulnerabilitatea eforturilor științifice pe termen lung la schimbările priorităților naționale de finanțare.
În ciuda provocărilor persistente, comunitatea științifică rămâne optimistă. Experții subliniază randamentul științific disproporționat de mare promis de ExoMars în raport cu investiția sa, în special în abordarea întrebărilor fundamentale despre viața dincolo de Pământ. Capacitatea unică de foraj a misiunii o poziționează ca un instrument critic în căutarea continuă a biosignaturilor.
Decizia finală privind bugetul NASA aparține Congresului SUA, care este așteptat să delibereze timp de mai multe luni. În paralel, reprezentanți ai statelor membre ESA urmează să se întrunească la Bremen, Germania, în noiembrie, unde viitorul ExoMars va fi, fără îndoială, un punct primordial pe ordinea de zi. Între timp, roverul Rosalind Franklin continuă verificările periodice la instalația Thales Alenia Space din Torino, așteptând claritate cu privire la călătoria sa către Planeta Roșie.
Lecții din demersurile anterioare pe Marte
ExoMars reprezintă a treia tentativă a Europei de a ateriza lin un rover pe Marte, bazându-se pe lecțiile învățate din provocările anterioare. Modulul de aterizare experimental Schiaparelli, proiectat pentru a testa sistemele de coborâre și aterizare pentru Rosalind Franklin, s-a prăbușit tragic în 2016 din cauza unei defecțiuni a senzorului de mișcare. Înainte de aceasta, modulul de aterizare britanic Beagle 2 a fost pierdut la aterizarea sa din 2003, fiind localizat abia în imagini satelitare în 2015. Investigația a relevat că unul dintre panourile sale solare nu s-a desfășurat, blocând antena de comunicații. Aceste provocări istorice evidențiază complexitățile tehnice extreme inerente explorării marțiene și subliniază perseverența necesară pentru astfel de demersuri științifice ambițioase.