Strategiile de tip mono-repo și multi-repo reprezintă două abordări distincte pentru administrarea codului sursă utilizând Git. În cele ce urmează, vom analiza ambele metodologii, împreună cu avantajele și dezavantajele fiecăreia.
Introducere
Majoritatea proiectelor software contemporane sunt gestionate prin intermediul Git, care a devenit standardul de facto pentru controlul versiunilor, colaborarea și gestionarea codului sursă distribuit. Git se distinge prin rapiditate și eficiență. Există două abordări principale pentru structurarea și gestionarea depozitelor Git:
Înainte de a aprofunda aceste abordări, este esențial să înțelegem conceptul de depozit (repo).
Ce reprezintă un Depozit (Repo)?
Un depozit conține totalitatea directoarelor și a fișierelor unui proiect, alături de informații despre utilizatori și colaboratori.
Datele stocate într-un depozit sunt supuse controlului versiunilor. Un depozit poate fi proprietatea unei singure persoane sau a unui grup de membri ai echipei.
Git acționează ca un depozit. Acesta poate fi public, privat sau intern. Platforme precum GitHub oferă servicii de găzduire a depozitelor Git, împreună cu o interfață grafică.
Deși Git oferă controlul versiunilor și mecanisme de partajare a codului, un aspect distinctiv este posibilitatea ca dezvoltatorii să copieze întregul depozit local pentru a efectua modificări. Chiar dacă un dezvoltator nu are drept de scriere, poate copia conținutul local (proces cunoscut ca „forking”) și îl poate adapta.
Ulterior, dacă dezvoltatorul dorește să integreze modificările realizate local, poate iniția o „cerere de tragere” către proprietarul proiectului.
Un proiect poate cuprinde un singur serviciu. Pentru proiectele complexe, se pot crea mai multe servicii, corespunzătoare diferitelor fluxuri de lucru. Mulți dezvoltatori preferă să segmenteze proiectele vaste în servicii independente mai mici, fiecare având o funcționalitate specifică. Aceste servicii pot aborda diverse aspecte ale afacerii. Odată cu popularizarea arhitecturilor serverless, funcțiile pot fi utilizate ca servicii.
După crearea și implementarea acestor funcții ca servicii, următorul pas este organizarea și controlul versiunilor lor. Se poate opta pentru a menține toate serviciile într-un singur depozit (mono-repo) sau pentru a avea depozite separate pentru fiecare serviciu (multi-repo).
Ce este un Mono-repo?
În abordarea mono-repo, toate serviciile proiectului sunt stocate într-un singur depozit. Totuși, fiecare serviciu poate fi implementat și gestionat în mod independent. Serviciile pot partaja biblioteci și coduri comune.
Companii precum Facebook, Google și Dropbox implementează arhitectura mono-repo.
Avantajele Mono-repo
Abordarea mono-repo prezintă numeroase beneficii:
- Centralizarea codului proiectului într-un singur loc, accesibil tuturor membrilor echipei.
- Facilitarea reutilizării și partajării codului, precum și colaborarea între membrii echipei.
- O înțelegere mai clară a impactului modificărilor asupra întregului proiect.
- O alegere optimă pentru refactorizarea codului și modificări majore.
- Oferă membrilor echipei o perspectivă generală asupra întregului proiect.
- Simplifică gestionarea dependențelor.
Dezavantajele Mono-repo
Cu toate acestea, mono-repo prezintă și dezavantaje, cel mai notabil fiind impactul asupra performanței. Pe măsură ce proiectul crește și se adaugă frecvent fișiere noi, operațiuni precum extragerea și actualizarea codului pot deveni lente, iar căutarea fișierelor poate dura mai mult.
De asemenea, acordarea accesului la întreaga bază de cod unor contractori independenți poate prezenta riscuri de securitate.
În plus, implementarea continuă (CD) devine mai dificilă, deoarece modificările pot fi verificate de un număr mare de persoane, iar sistemul de integrare continuă (CI) poate necesita reconstruiri frecvente.
Companiile mari care adoptă mono-repo folosesc instrumente personalizate pentru a gestiona problemele legate de scalabilitate. De exemplu, Facebook utilizează un sistem de fișiere propriu și un sistem de control al versiunilor personalizat.
Ce este un Multi-repo?
În cadrul abordării multi-repo, un proiect este structurat în mai multe depozite, fiecare găzduind diverse biblioteci și servicii. Atunci când un serviciu este modificat, dezvoltatorii trebuie să reconstruiască doar acel serviciu, nu întregul proiect. Echipele și indivizii pot lucra la serviciile lor specifice, având acces limitat doar la resursele necesare.
Companii precum Netflix și Amazon utilizează arhitectura multi-repo.
Avantajele Multi-repo
Un număr semnificativ mai mare de companii optează pentru multi-repo, datorită următoarelor avantaje:
- Fiecare serviciu și bibliotecă are propriul său istoric al versiunilor.
- Operațiunile de comitere și extragere a codului sunt rapide, deoarece sunt restrânse la depozitele individuale, evitând astfel problemele de performanță.
- Echipele pot lucra autonom, fără a necesita acces la întreaga bază de cod.
- Dezvoltare mai rapidă și o mai mare flexibilitate.
- Fiecare serviciu poate fi lansat individual, având propriul său ciclu de implementare, ceea ce facilitează implementarea CI și CD.
- Control mai granular al accesului – nu este necesar ca toate echipele să aibă acces complet la toate bibliotecile, însă pot avea acces de citire atunci când este necesar.
Dezavantajele Multi-repo
- Dependențele și bibliotecile utilizate de servicii trebuie sincronizate periodic pentru a beneficia de versiunile actualizate.
- Poate stimula o cultură a separării, conducând la cod duplicat și la echipe separate care încearcă să rezolve aceleași probleme.
- Fiecare echipă poate adopta practici de codare diferite, ceea ce poate îngreuna respectarea standardelor comune.
Diferențe cheie între Mono-repo și Multi-repo
Să recapitulăm principalele deosebiri dintre mono-repo și multi-repo:
| Mono-repo | Multi-repo |
| Întregul cod al unei organizații este stocat într-un singur depozit centralizat. | Fiecare serviciu sau proiect are un depozit dedicat. |
| Echipele pot colabora și vizualiza modificările efectuate de ceilalți. | Echipele lucrează independent, iar modificările individuale nu afectează celelalte proiecte. |
| Toți membrii au acces la structura completă a proiectului. | Administratorii pot restricționa accesul la anumite părți ale proiectului. |
| Pot apărea probleme de performanță odată cu creșterea dimensiunii proiectului. | Performanța este optimă datorită dimensiunii reduse a depozitelor. |
| Implementarea continuă (CD) și integrarea continuă (CI) devin mai complicate. | Dezvoltatorii pot implementa cu ușurință CD și CI, deoarece serviciile pot fi construite individual. |
| Partajarea bibliotecilor și a codului comun este simplă. | Modificările aduse bibliotecilor și codului comun trebuie sincronizate periodic. |
Concluzie
Atât mono-repo, cât și multi-repo sunt abordări populare, alegerea fiind determinată de particularitățile proiectului, cerințe și nivelul de control necesar.
Mono-repo promovează coerența, în timp ce multi-repo pune accent pe decuplare. Într-un mono-repo, întreaga echipă poate vizualiza modificările efectuate de un individ, pe când multi-repo alocă un depozit separat fiecărei echipe, care are acces doar la resursele de care are nevoie. În situația în care doriți să adoptați o combinație de strategii mono-repo și multi-repo, puteți utiliza un instrument precum meta pentru gestionarea proiectelor și bibliotecilor.
S-ar putea să fiți interesat și de resursele gratuite pentru a învăța Git.