Căutarea vieții extraterestre reprezintă una dintre cele mai profunde întreprinderi științifice ale umanității, cu potențialul de a ne remodela înțelegerea universului. În această căutare monumentală, misiunile Viking ale NASA pe Marte din 1976 rămân singura tentativă directă de a detecta activitate biologică pe o altă suprafață planetară, o inițiativă ambițioasă ale cărei descoperiri ambigue continuă să alimenteze dezbaterea științifică și să modeleze cercetarea astrobiologică decenii mai târziu.
În 1975, NASA a lansat cele două nave spațiale gemene Viking 1 și Viking 2, fiecare compusă dintr-un orbitator și un lander. În urma aterizărilor lor ușoare reușite, pe 20 iulie 1976 și, respectiv, 3 septembrie 1976, landerele Viking au inițiat o investigație științifică amplă a planetei Marte. Dincolo de căutarea primară a biosignaturilor, aceste misiuni au fost echipate pentru a capta imagini, a monitoriza condițiile atmosferice, a analiza compoziția chimică a suprafeței și a atmosferei și a efectua studii geologice, oferind o perspectivă fără precedent asupra mediului marțian. Aceste aterizări istorice au marcat prima navă spațială operațională a omenirii care a reușit să aterizeze pe o altă planetă, o minune inginerească ce a captivat atenția globală, așa cum a demonstrat acoperirea de pe prima pagină a ziarului *The New York Times* a primei fotografii marțiene.
Datele colectate de Viking au revoluționat înțelegerea atmosferei și suprafeței marțiene. Observațiile au relevat dovezi ale unei atmosfere anterior mai dense, acum în mare parte pierdută, și rolul omniprezent al vântului în mobilizarea prafului, conferind planetei cerul său roz caracteristic. Mai mult, Viking a identificat variații sezoniere semnificative ale presiunii atmosferice la suprafață, legate direct de sublimarea și condensarea gheții de dioxid de carbon la polii marțieni. Acest proces dinamic, în care CO₂ trece între stări solide și gazoase, influențează fundamental densitatea și circulația atmosferică a planetei.
Căutarea vieții marțiene: Experimentele biologice ale misiunii Viking
Miezul eforturilor Viking de detectare a vieții a constat în trei experimente biologice sofisticate. Fiecare experiment a izolat mostre de sol marțian în camere sterilizate, introducând nutrienți specifici și monitorizând modificările compoziției atmosferice care ar indica activitate metabolică. Utilizarea izotopilor radioactivi în nutrienți a permis oamenilor de știință să urmărească cu precizie reacțiile biochimice.
Experimentul Eliberare Marcată (LR) a injectat o soluție nutritivă conținând carbon radioactiv în sol. În mod intrigant, acest experiment a detectat o eliberare temporară de dioxid de carbon radioactiv, un rezultat compatibil cu respirația biologică. Totuși, această descoperire a fost în contrast cu rezultatele celorlalte două experimente.
Experimentul Schimb de Gaze (GEX) a expus solul la diverse condiții nutritive (umed, umed, uscat) într-o cameră umplută cu heliu, monitorizând producția de gaze. În timp ce contactul inițial cu nutrienții umezi a provocat o serie de reacții chimice — atribuite evaporării apei, reacțiilor cu superoxid și descompunerii moleculelor de oxigen — testele ulterioare cu nutrienți proaspeți pe aceeași mostră de sol au arătat în principal eliberarea de dioxid de carbon din descompunerea nutrientului în sine, nu din activitate biologică. Aceste observații au sugerat puternic că procese chimice anorganice erau în joc.
În cele din urmă, experimentul Asimilare Carbon (PR) a simulat atmosfera marțiană, introducând monoxid de carbon și dioxid de carbon radioactiv în sol. Acest experiment a avut ca scop detectarea activității fotosintetice sau chemosintetice. La fel ca GEX, rezultatele sale au indicat interacțiuni chimice non-biologice.
În ansamblu, experimentele biologice au condus la concluzii ambigue. Deși experimentul LR a oferit semne tentante, deși neconcludente, celelalte două experimente au indicat că modificările observate erau mai probabil determinate de reacții chimice anorganice în regolitului marțian. În cele din urmă, cercetătorii principali au concluzionat că nu existau dovezi neechivoce de viață, deși absența sa completă nu putea fi exclusă definitiv.
Deslușirea enigmei materialului organic
O componentă separată, experimentul de analiză moleculară, a căutat direct compuși organici — molecule pe bază de carbon esențiale pentru viața cunoscută — pe suprafața marțiană. Eșecul său surprinzător de a detecta orice materie organică a reprezentat o enigmă semnificativă, mai ales având în vedere că meteoriții depun în mod obișnuit materiale organice pe suprafețele planetare. Oamenii de știință au emis ipoteza prezenței unei componente a solului capabile să degradeze rapid materia organică.
Decenii mai târziu, în 2008, landerul Phoenix al NASA a oferit un indiciu crucial prin detectarea unor concentrații ridicate de perclorat în solul marțian. Cercetările ulterioare au demonstrat că, atunci când este încălzit — așa cum s-a întâmplat în timpul experimentului de analiză moleculară al misiunii Viking — percloratul poate distruge eficient compușii organici. Această descoperire a oferit o explicație convingătoare pentru rezultatele negative inițiale ale misiunii Viking, sugerând că percloratul a fost probabil responsabil pentru oxidarea oricăror molecule organice existente înainte ca acestea să poată fi identificate.
Reevaluarea contemporană și calea de urmat
Datele misiunii Viking continuă să informeze cercetările astrobiologice contemporane. În special, Steven A. Benner, directorul Fundației pentru Evoluție Moleculară Aplicată, a propus recent un nou model pentru o potențială viață actuală pe Marte, reevaluând măsurătorile experimentelor biologice ale misiunii Viking. Ipoteza sa sugerează că microorganisme marțiene specifice ar fi putut metaboliza nutrientul de carbon radioactiv, generând dioxid de carbon radioactiv, și ar putea, de asemenea, să prezinte absorbție nocturnă de oxigen și expulzare de dioxid de carbon, explicând potențial unele eliberări de gaze observate din mostrele de sol umezite.
Deși modelul Benner reaprinde posibilitatea intrigantă a vieții microbiene existente pe Marte, implicațiile sale subliniază necesitatea unor misiuni viitoare avansate, echipate cu instrumente capabile să confirme sau să infirme definitiv aceste ipoteze. Moștenirea misiunii Viking se extinde astfel dincolo de descoperirile sale inițiale, servind ca punct de referință fundamental pentru explorarea științifică continuă a planetei Marte și căutarea vieții dincolo de Pământ.