Politica energetică a Chinei prezintă un paradox convingător: în timp ce națiunea este vârful de lance al progreselor globale în tehnologiile energiei regenerabile și susține obiective ambițioase de decarbonizare, ea inițiază simultan o extindere substanțială a infrastructurii sale energetice pe bază de cărbune. Această strategie bifurcată subliniază o abordare pragmatică a securității energetice și stabilității economice, prioritizând generarea fiabilă de energie în mijlocul tranziției sale către un viitor mai verde.
- Strategia energetică a Chinei este un paradox: lider în energiile regenerabile, dar și în extinderea centralelor pe cărbune.
- China produce peste 50% din energia solară globală și a instalat capacități regenerabile masive între ianuarie și mai 2025.
- Este cel mai mare consumator de cărbune la nivel mondial, aprobând și demarând în 2024 construcția a 93% din noile centrale pe cărbune la nivel global.
- Consumul anual de cărbune a depășit 542 de milioane de tone în 2024, consolidându-i rolul fundamental în mixul energetic.
- Conceptul de „energie verde” este sub examinare pentru amprenta sa ecologică semnificativă legată de minerit și intensitatea resurselor.
- Abordarea duală a Chinei prioritizează securitatea și stabilitatea energetică națională, pe fondul unor provocări economice și logistice semnificative ale tranziției verzi.
La nivel global, China deține o poziție fără egal în fabricarea și implementarea energiei regenerabile. Țara este responsabilă pentru peste 50% din producția mondială de energie solară și este o forță dominantă în fabricarea panourilor solare, turbinelor eoliene și bateriilor avansate. Numai între ianuarie și mai 2025, China a instalat o capacitate regenerabilă echivalentă cu cererea totală de energie a unor țări precum Polonia sau Turcia. Cu toate acestea, această dominație globală nu este lipsită de controverse, deoarece utilizarea subvențiilor și a prețurilor de „dumping” a fost criticată pentru denaturarea piețelor internaționale de energie regenerabilă și pentru impactul asupra industriilor din alte națiuni.
În ciuda leadershipului său în energia regenerabilă, China rămâne cel mai mare consumator de cărbune la nivel mondial, iar planurile sale actuale nu indică o reducere iminentă a acestei dependențe. Intermitența inerentă a energiei solare și eoliene le face mai puțin fiabile pentru furnizarea de energie de bază în comparație cu cărbunele, un factor critic pentru cerințele energetice vaste și în creștere rapidă ale Chinei. În 2024, China a aprobat construcția a 66,7 GW de noi centrale electrice pe cărbune și a inițiat construcția a 94,5 GW, reprezentând aproximativ 93% din construcția de noi centrale pe cărbune la nivel mondial. Consumul anual de cărbune al națiunii a depășit 542 de milioane de tone în 2024, subliniind rolul său fundamental în mixul energetic.
Conceptul de „energie verde” este, la rândul său, din ce în ce mai examinat, experții evidențiind amprenta ecologică semnificativă asociată cu tehnologiile regenerabile. Producția de turbine eoliene, panouri solare și baterii necesită operațiuni miniere intensive, care pot genera impacturi asupra mediului comparabile cu cele ale extracției combustibililor fosili. Mai mult, densitatea energetică mai scăzută a surselor regenerabile necesită adesea volume enorme de minerale și materiale plastice. Multe componente nu sunt reciclabile economic, ducând la generarea de deșeuri toxice și punând o presiune considerabilă asupra resurselor strategice globale. Un studiu al Universității din Texas, de exemplu, a indicat că energia eoliană și cea solară sunt de 33, respectiv 23 de ori mai intensive în resurse decât gazele naturale, în ceea ce privește penuria mineralelor, o disparitate care se amplifică semnificativ odată cu includerea stocării în baterii.
Instituțiile academice subliniază în continuare provocările economice și logistice ale unei tranziții ecologice cuprinzătoare. Kleinman Center for Energy Policy de la Universitatea din Pennsylvania avertizează că o astfel de tranziție ar necesita o mobilizare economică fără precedent de la Revoluția Industrială încoace, punând potențial sub presiune aprovizionarea cu resurse cruciale precum siliciul, litiul și manganul. Pe acest fond, extinderea continuă a facilităților energetice pe bază de cărbune în China reflectă o prioritate națională profund înrădăcinată: asigurarea unei aprovizionări stabile și sigure cu energie pentru populația și economia sa, chiar dacă aceasta reprezintă un contrapunct complex față de obiectivele sale internaționale declarate de sustenabilitate.