Pe măsură ce temperaturile globale își continuă ascensiunea neîncetată, topirea accelerată a vastelor calote glaciare polare ale Pământului a intensificat căutarea unor intervenții drastice. În mijlocul acestei urgențe, o serie de propuneri ambițioase de geoinginerie, menite să răcească Arctica și Antarctica și să stabilizeze masa de gheață, au atras o atenție considerabilă, atrăgând investiții și stimulând noi inițiative. Cu toate acestea, un studiu cuprinzător recent, publicat în revista Frontiers in Science, evaluează critic aceste concepte de anvergură, concluzionând că, departe de a fi soluții viabile, ele prezintă riscuri ecologice considerabile și reprezintă o distragere periculoasă de la acțiunea climatică fundamentală.
Imperativul de a aborda topirea gheții polare este incontestabil, deoarece aceste peisaje înghețate colosale conțin suficientă apă pentru a declanșa o creștere catastrofală a nivelului mării la nivel global. Această perspectivă sumbră a alimentat proliferarea ideilor de „geoinginerie polară”, atrăgând academicieni, startup-uri și investitori într-un domeniu emergent. Susținătorii argumentează că gravitatea crizei climatice impune explorarea fiecărei soluții potențiale. Cu toate acestea, autorii noului raport contestă această perspectivă, avertizând împotriva atracției soluțiilor rapide, complexe din punct de vedere tehnologic, care ar putea masca nevoia mai critică de schimbare sistemică.
Echipa internațională de oameni de știință a analizat cinci strategii proeminente de geoinginerie:
- Pomparea apei de mare pe gheață pentru a o îngroșa artificial, sau împrăștierea de mărgele de sticlă reflectorizante pe gheața marină.
- Ancorarea unor perdele subacvatice imense pe fundul mării pentru a împiedica curenții oceanici calzi să ajungă la platformele de gheață.
- Injectarea de aerosoli care reflectă soarele în stratosferă pentru a răci planeta, o tehnică cunoscută sub numele de geoinginerie solară.
- Forarea în ghețari pentru a elimina apa subglaciară, cu scopul de a reduce frecțiunea și a încetini curgerea gheții.
- Introducerea de nutrienți precum fierul în oceanele polare pentru a stimula înfloririle de fitoplancton care absoarbe carbonul.
În urma unei evaluări riguroase privind eficacitatea, fezabilitatea, riscurile, costurile, guvernanța și scalabilitatea, studiul a constatat că niciuna dintre aceste cinci propuneri nu a rezistat unei examinări atente. Toate au fost considerate periculoase pentru mediu. Martin Siegert, glaciolog la Universitatea din Exeter și autor principal, a subliniat că multe dintre aceste idei nu țin cont de natura extremă și delicată a mediilor polare. Mai mult, majoritatea metodelor nu au fost testate riguros la scară largă; de exemplu, perdelele marine nu au fost niciodată supuse experimentării în lumea reală.
Potențialul de daune ecologice cauzate de aceste intervenții este substanțial. Perdelele marine ar putea perturba grav ecosistemele marine, afectând specii de la foci la balene. Forarea în ghețari riscă contaminarea mediilor subglaciare virgine. Injectarea de aerosoli în stratosferă, deși nu este geoinginerie polară specifică, prezintă riscul de a altera tiparele climatice globale cu consecințe neprevăzute. Propunerea de a împrăștia mărgele mici de sticlă pentru a crește reflectivitatea oceanului a fost deosebit de îngrijorătoare; cercetările Proiectului Arctic Ice care explorau această abordare au fost întrerupte după ce testele ecotoxicologice „au relevat riscuri potențiale pentru lanțul trofic arctic”, agravate de „scepticismul larg față de geoinginerie”.
Dincolo de pericolele ecologice, implicațiile economice sunt uluitoare. Fiecare dintre aceste intervenții este estimată să coste cel puțin 10 miliarde de dolari pentru înființare și întreținere. Perdelele marine s-au dovedit a fi printre cele mai costisitoare, proiectate la 80 de miliarde de dolari pe parcursul unui deceniu pentru o instalație de doar 50 de mile. Chiar dacă aceste obstacole financiare și logistice semnificative ar putea fi depășite, raportul concluzionează că niciunul dintre proiecte nu ar putea fi implementat la o scară sau viteză suficientă pentru a aborda eficient criza climatică. Siegert a subliniat acest aspect, afirmând: „Ele devin o distragere de la ceea ce știm că trebuie să facem… și anume să ne reducem emisiile.”
În ciuda acestor constatări, dezbaterea privind geoingineria polară rămâne activă. Unii oameni de știință, deși sunt de acord cu necesitatea reducerii emisiilor, avertizează împotriva opririi cercetărilor asupra acestor alternative. Shaun Fitzgerald, director al Centrului pentru Repararea Climei de la Universitatea Cambridge, a susținut că „ne confruntăm cu daune ecologice severe fără geoinginerie”, pledând pentru „o dezbatere despre riscurile relative”. În mod similar, Pete Irvine, profesor asistent de cercetare la Universitatea din Chicago, a criticat raportul ca fiind „o analiză unilaterală”, sugerând că astfel de intervenții, deși nu înlocuiesc reducerile de emisii, „ar putea aduce o contribuție semnificativă la sănătatea planetei noastre”. Hugh Hunt, director adjunct la același centru din Cambridge, a descris continuarea studiului ca fiind „esențială și urgentă”, în special în Arctica, unde impacturile sunt cele mai pronunțate.
În schimb, alți experți au reiterat avertismentele studiului. Bethan Davies, profesor de glaciologie la Universitatea Newcastle, a afirmat că lucrarea „arată clar și cu previziune că aceste intervenții de geoinginerie polară reprezintă o distragere periculoasă de la reducerea emisiilor de carbon și nu constituie o soluție realistă sau rentabilă”. Tina van de Flierdt, șefa Departamentului de Științe și Inginerie a Pământului la Imperial College London, a adăugat o perspectivă pragmatică din experiența sa de teren în Antarctica: „toate metodele sugerate sunt fie defectuoase științific, neprobate, periculoase sau imposibil de realizat din punct de vedere logistic”. Avertismentul final al lui Siegert a rezonat cu această viziune, subliniind daunele ireparabile aduse „sistemelor fragile, virgine” care ar putea rezulta din astfel de perturbări, întărind apelul studiului de a prioritiza reducerea fundamentală a emisiilor în detrimentul soluțiilor tehnologice cu risc ridicat și neprobate. Adevărata soluție, sugerează el, constă în abordarea cauzei fundamentale, mai degrabă decât în încercarea de a construi o ocolire periculoasă.