O revizuire critică a unor ipoteze științifice îndelung susținute indică acum un viitor semnificativ și îngrijorător pentru cel mai mic, dar cel mai abundent fitoplancton al Pământului, Prochlorococcus. Considerate anterior că prosperă într-o lume în încălzire, noi cercetări relevă că aceste organisme microscopice, care formează fundamentul indispensabil al rețelei trofice marine și joacă un rol crucial în reglarea climei globale, sunt pe cale să înregistreze un declin accentuat pe măsură ce temperaturile oceanice cresc. Această schimbare de paradigmă în înțelegere are implicații profunde pentru biodiversitate, ecosistemele marine și economia globală dependentă de sănătatea oceanelor.
Publicat în revista Nature Microbiology, studiul proiectează că populațiile de Prochlorococcus din oceanele tropicale ar putea scădea cu până la jumătate în următorii 75 de ani. Această reducere dramatică este anticipată dacă apele de suprafață depășesc constant aproximativ 82 de grade Fahrenheit (27,8 Celsius). Descoperirile sunt deosebit de alarmante, având în vedere că multe temperaturi ale suprafeței mării din zonele tropicale și subtropicale sunt deja în creștere peste medie și se estimează că vor depăși în mod regulat 86 de grade Fahrenheit (30 Celsius) în aceeași perioadă, subliniind urgența acestor indicatori climatici.
François Ribalet, profesor asociat de cercetare la Școala de Oceanografie a Universității din Washington și autorul principal al studiului, subliniază statutul critic al Prochlorococcus ca specie-cheie. Aceste organisme locuiesc în până la 75% din apele de suprafață iluminate de soare ale Pământului, producând aproximativ o cincime din oxigenul planetei prin fotosinteză. Mai semnificativ, ele sunt principalii convertori ai luminii solare și dioxidului de carbon în hrană la baza ecosistemului marin. În oceanele tropicale, aproape jumătate din toată producția de hrană depinde de Prochlorococcus, susținând o rețea extinsă de viață marină. Deși alte forme de fitoplancton pot compensa parțial, Ribalet avertizează că acestea nu sunt substituenți perfecți, subliniind interacțiunile unice și specializate stabilite de-a lungul timpului evolutiv.
Natura robustă a acestei noi cercetări contestă direct decenii de predicții bazate pe culturi de laborator limitate. Ribalet și echipa sa au efectuat peste 100 de croaziere de cercetare în Pacific pe parcursul unui deceniu, echivalentul a șase circumnavigații ale globului. Utilizând un dispozitiv personalizat numit SeaFlow, au prelevat continuu probe de apă de mare, numărând aproximativ 800 de miliarde de celule individuale în timp real. Paul Berube, cercetător la Massachusetts Institute of Technology, a caracterizat amplexoa acestor date ca fiind „revoluționară”, menționând că rezultatele se aliniază cu caracteristicile cunoscute ale genomului simplificat al microbului, care îi limitează adaptabilitatea la schimbările rapide de mediu.
Consecințele ecologice și economice ale unor astfel de declinuri sunt semnificative. Așa cum Berube afirmă succint: „Ele se află la baza rețelei trofice și hrănesc tot restul – peștii mănâncă organismele care mănâncă fitoplanctonul, iar noi mâncăm peștii.” Schimbările la acest nivel fundamental vor avea, prin urmare, „consecințe mari” pentru biodiversitatea marină și pescuitul global. Chiar și modelele unor tulpini ipotetice de Prochlorococcus tolerante la căldură au sugerat că acestea ar fi insuficiente pentru a rezista pe deplin celor mai ridicate temperaturi proiectate, dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească. Ribalet a subliniat că proiecțiile studiului sunt conservatoare, excluzând intenționat alți factori de stres de mediu, cum ar fi poluarea cu plastic, ceea ce implică faptul că rezultatele reale ar putea fi chiar mai severe.
Steven Biller, profesor asociat la Wellesley College, a descris declinurile proiectate ca fiind „înfricoșătoare, dar plauzibile”, subliniind rolul vital, deși adesea trecut cu vederea, al acestor „păduri invizibile” ale oceanului în supraviețuirea umană. Consensul științific rămâne clar: abordarea încălzirii globale printr-o reducere semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră este primordială. Ribalet speră că aceste descoperiri vor atrage mai multă atenție asupra oceanelor tropicale, despre care crede că ar putea servi drept laboratoare naturale pentru înțelegerea adaptărilor la încălzire și ca semnale de avertizare timpurie pentru o instabilitate ecologică mai amplă.