Escaladarea globală a conflictelor armate nu numai că provoacă suferință umană imensă, dar creează și o criză de mediu profundă și adesea trecută cu vederea. Dincolo de distrugerea imediată, moștenirea războiului, în special amenințarea persistentă a munițiilor neexplodate (UXO), degradează sever resursele funciare și complică eforturile de combatere a schimbărilor climatice. Această amenințare duală necesită o abordare mai integrată a restaurării mediului și a rezolvării conflictelor.
Cicatricile pervasive ale armamentului neexplodat
Conflictele în curs de desfășurare la nivel mondial, din Ucraina și Gaza până în Sudan și Myanmar, lasă în urmă un reziduu periculos de armament neexplodat. Ucraina, în special, a devenit țara cea mai puternic contaminată la nivel global cu mine terestre și alte resturi explozive de război, în urma invaziei pe scară largă a Rusiei în 2022. Până la începutul anului 2024, se estimează că 25.000 de kilometri pătrați de teren agricol ucrainean au fost afectați. Această contaminare, combinată cu daune fizice directe cauzate de minele detonate, a paralizat producția agricolă. Producția de grâu în Ucraina, un exportator global istoric important, a înregistrat o scădere drastică de 41% între 2021 și sfârșitul anului 2024.
Această contaminare a câmpurilor de luptă are loc pe fondul intensificării schimbărilor climatice, care deja determină degradarea terenurilor prin creșterea temperaturilor, ariditate sporită și evenimente meteorologice extreme care duc la reducerea fertilității solului și la deșertificare. Combinația dintre UXO și degradarea terenurilor cauzată de climă exacerbează daunele, creând un pericol ecologic compus.
Degradarea terenurilor pe termen lung și riscurile pentru sănătate
Costul uman al resturilor explozive este adesea vizibil, cu victime înregistrate. În Ucraina, peste 1.000 de victime civile au fost atribuite minelor și munițiilor neexplodate până în aprilie 2024, de la începutul invaziei. Cu toate acestea, impactul asupra productivității terenurilor și a sănătății solului este mai puțin evident imediat, dar la fel de semnificativ. Decenii după Războiul din Vietnam, munițiile neexplodate din Cambodgia continuă să împiedice productivitatea agricolă. Bombele care nu au detonat pe terenuri fertile le fac periculoase, forțând fermierii să renunțe la tehnici eficiente, cum ar fi utilizarea tractoarelor, limitând astfel randamentele potențiale.
Mai mult, studiile relevă că UXO pot elibera metale grele și deșeuri toxice în sistemele de sol și apă, prezentând riscuri ecologice pe termen lung. În unele cazuri, contaminanții din minele terestre au fost detectați la o distanță de până la 6 kilometri de locul exploziei. Chiar și procesul de curățare a acestor muniții poate contribui la degradarea terenurilor. Mașinile grele utilizate în deminare pot deteriora stratul superior al solului, promovând eroziunea, iar detonațiile controlate pentru eliminare pot elibera contaminanți suplimentari. Cercetările din Parcul Național Halgurd-Sakran din Irak, o regiune cu istoric de conflict, au arătat dovezi ale prezenței metalelor periculoase precum plumbul, cadmiul și arsenul în sol după activitățile de deminare, prezentând riscuri pentru ecosistemele locale și sănătatea umană prin contact direct, lanțuri alimentare contaminate și inhalarea prafului.
Schimbările climatice amplifică amenințările existente
Interacțiunea dintre schimbările climatice și resturile explozive de război creează un peisaj de amenințări mai complex și imprevizibil. Pericolele climatice, cum ar fi secetele, inundațiile și incendiile de vegetație, pot exacerba pericolele prezentate de UXO. Inundațiile pot disloca minele terestre și alte muniții, mutându-le în zone anterior sigure. Invers, temperaturile ridicate din timpul valurilor de căldură pot determina detonația spontană a munițiilor abandonate. De exemplu, mai multe situri de muniții au explodat în Irak în timpul verilor toride din 2018 și 2019, iar incidente similare au fost legate de valurile de căldură din Iordania în 2020.
Pe de altă parte, prezența UXO poate împiedica sever răspunsurile critice la evenimentele climatice. În estul Ucrainei, câmpurile dense de mine și capcanele din păduri au îngreunat eforturile de stingere a incendiilor de vegetație, ducând la daune materiale și decese. Similar, bombe din Al Doilea Război Mondial dezgropate de incendiile de vegetație din Marea Britanie au detonat, crescând pericolul pentru echipele de pompieri. În Libia, inundațiile din 2023 au dislocat muniții, complicând eforturile de recuperare în zonele afectate, iar experți în explozibili au fost necesari în Sudanul de Sud în 2024 pentru a evalua siguranța terenurilor pentru populațiile deplasate. Mai mult, schimbările de mediu induse de climă pot împiedica recuperarea post-conflict prin limitarea utilizării terenurilor curățate. În Angola, secetele au împiedicat fermierii să cultive câmpuri recent curățate, în timp ce creșterea nivelului mării, care provoacă salinizarea solului în Sri Lanka, a afectat cultivarea orezului în zonele curățate de muniții.
Moștenirea durabilă a resturilor explozive de război, amplificată de provocările tot mai mari ale schimbărilor climatice, necesită o strategie coordonată și integrată. Abordarea restaurării terenurilor, a acțiunii climatice și a gestionării impacturilor conflictelor, inclusiv UXO, în mod izolat este insuficientă. O abordare cuprinzătoare care recunoaște interconectarea acestor probleme este crucială pentru stabilitatea globală pe termen lung și reziliența mediului.