Actualizarea din mai 2019 (19H1) a sistemului de operare Windows 10 a introdus o funcționalitate nouă, denumită Windows Sandbox. În cele ce urmează, îți vom arăta cum o poți folosi pe calculatorul tău cu Windows 10.
Reține: Windows Sandbox nu este inclus în ediția Windows 10 Home. Această facilitate este disponibilă exclusiv pentru edițiile Professional, Enterprise și Education ale Windows 10.
Ce reprezintă Sandbox?
Pe scurt, Windows Sandbox este o combinație între o aplicație și o mașină virtuală. Aceasta îți oferă posibilitatea de a iniția rapid un sistem de operare virtual, complet curat, care este o imagine a stării actuale a sistemului tău. Astfel, poți testa diverse programe sau fișiere într-un mediu securizat, total separat de sistemul tău principal. Odată ce închizi Sandbox-ul, această stare este distrusă. Nicio informație nu poate trece din Sandbox în instalarea principală a Windows-ului, și nimic nu persistă după închiderea sa.
Cum accesez această funcție?
Tot ce îți trebuie este o versiune recentă de Windows 10, care să fie Windows 10 Professional sau Enterprise. Windows 10 Home nu oferă această caracteristică. Funcția Sandbox a devenit stabilă în luna mai a anului 2019.
Pasul întâi: Verifică dacă virtualizarea este activată
În primul rând, trebuie să te asiguri că virtualizarea este pornită în BIOS-ul sistemului tău. De obicei, este activată implicit, dar există o modalitate simplă de verificare. Deschide Managerul de activități prin apăsarea combinației de taste Ctrl+Shift+Esc, apoi navighează la fila „Performanță”. Asigură-te că este selectată categoria „CPU” din stânga și, în partea dreaptă, verifică dacă scrie „Virtualizare: activată”.
Dacă virtualizarea nu este activată, va trebui să o activezi din setările BIOS ale computerului înainte de a continua.
Pasul doi: Activează virtualizarea imbricată dacă rulezi sistemul gazdă într-o mașină virtuală (opțional)
În cazul în care testezi deja o versiune Insider de Windows într-o mașină virtuală și vrei să testezi Sandbox în acel VM, va trebui să urmezi un pas suplimentar: activarea virtualizării imbricate.
Pentru aceasta, deschide PowerShell în versiunea de Windows care rulează în interiorul VM-ului și execută următoarea comandă:
Set-VMProcessor -VMName <vmname> -ExposeVirtualizationExtensions $true
Această comandă permite versiunii tale de Windows din VM să expună extensiile de virtualizare, astfel încât Sandbox să le poată utiliza.
Pasul trei: Activează caracteristica Windows Sandbox
Odată ce te-ai asigurat că virtualizarea este pornită, activarea funcției Windows Sandbox este un proces foarte simplu.
Pentru a face acest lucru, mergi la Panoul de control > Programe > Activați sau dezactivați funcțiile Windows. (Apropo, avem un articol detaliat despre folosirea acestor caracteristici Windows, dacă dorești să afli mai multe.)
În fereastra Funcții Windows, bifează căsuța „Windows Sandbox”.
Apasă pe „OK” și lasă Windows-ul să repornească.
Pasul patru: Lansarea
După ce Windows-ul a repornit, vei găsi Windows Sandbox în meniul Start. Tastează „Windows Sandbox” în bara de căutare sau caută prin meniu, apoi apasă dublu pe pictograma acesteia. Când îți solicită, permite-i să aibă drepturi administrative.
Ar trebui să vezi o copie aproape identică a sistemului tău de operare actual.
Există câteva diferențe. Este o instalare curată de Windows, așa că vei vedea imaginea de fundal implicită și doar aplicațiile de bază care vin preinstalate cu Windows.
Sistemul de operare virtual este generat dinamic pe baza sistemului de operare Windows principal, așa că va rula întotdeauna aceeași versiune de Windows 10 pe care o folosești, și va fi mereu la zi. Acest ultim aspect este foarte util, deoarece o mașină virtuală tradițională necesită timp pentru a-și actualiza sistemul de operare.
Cum îl utilizez?
Dacă ai mai folosit o mașină virtuală, utilizarea Sandbox-ului va fi o experiență familiară. Poți copia și lipi fișiere direct în Sandbox, ca în orice altă mașină virtuală. Glisarea și plasarea, totuși, nu funcționează. Odată ce fișierul este în Sandbox, îl poți utiliza ca de obicei. Dacă ai un fișier executabil, îl poți instala în Sandbox, unde este izolat complet de sistemul tău principal.
Un aspect de reținut: dacă ștergi un fișier din Sandbox, acesta nu va ajunge în coșul de reciclare. Va fi șters definitiv. Vei primi o avertizare când ștergi elemente.
După ce ai terminat testarea, poți închide Sandbox-ul ca pe orice altă aplicație. Aceasta va distruge complet instantaneul, inclusiv orice modificări făcute sistemului de operare și orice fișiere copiate acolo. Microsoft a avut amabilitatea de a afișa un avertisment înainte de a face acest lucru.
Data viitoare când vei deschide Sandbox-ul, vei găsi din nou un sistem curat, pregătit pentru o nouă sesiune de testare.
În mod impresionant, Sandbox-ul funcționează bine chiar și pe hardware mai puțin performant. Am realizat testele pentru acest articol pe un Surface Pro 3, un dispozitiv vechi, fără placă grafică dedicată. Inițial, Sandbox-ul a funcționat mai lent, dar după câteva minute, a performat surprinzător de bine, având în vedere limitările. Această viteză îmbunătățită s-a menținut și după închiderea și redeschiderea aplicației. În mod tradițional, rularea unei mașini virtuale presupunea resurse mult mai mari. Datorită scopului mai restrâns al Sandbox-ului (nu instalezi mai multe sisteme de operare, nu rulezi mai multe instanțe, și nu faci instantanee multiple), cerințele sunt puțin mai mici. Această specializare face ca Sandbox-ul să funcționeze atât de bine.
Credit imagine: D-Krab/Shutterstock.com